Pagina de start Despre comunitate Utile Textul Saptamanii Poze Contact

  

               „O, esti la capatul pamantului !?” Asta a fost prima reactie a unui amic cand a auzit ca locuiesc in St. John’s. Pentru majoritatea celor care traiesc in zonele aglomerate ale Canadei (Ontario, Montreal, Alberta sau Vancouver), Newfoundland e departe, foarte departe. E in ceata, si la propriu si la figurat, undeva la mii de kilometri, pe o insula care se depopuleaza pe an ce trece si unde rata oamenilor care traiesc din ajutor social este foarte mare. Celor stabiliti pe insula, le place insa sa spuna „Inceputul pamantului”. Deoarce Cape Spear este cel mai estic punct de pe continentul nord american. Pentru ca acest tinut a fost primul dintre cele de peste Atlantic vizitate de catre europeni, mai precis de catre vikingi prin anul 1000. Pentru ca pana in 1949 a fost sub administratie britanica. Pentru ca este un loc pitoresc, curat si „safe”, tocmai bun sa-ti cresti copii.

            Cu toate argumentele pro sau contra, era imposibil ca romanii sa nu ajunga si in Newfoundland. E drept, mai putini la numar, dar asta ne face parca sa fim mai uniti…cat de uniti poti spune ca sunt niste romani plecati in strainatate si care isi duc viata in acelasi loc. Cu toate ca aici este aproape imposibil ca un strain sa nu treaca neobservat, nu cred ca putem spune cu siguranta cate suflete din Carpati traiesc in aceasta provincie. In St. John’s am numarat 30. In Corner Brook se spune ca ar fi 5, prin Grand Falls este un romanas. Si cam atat. Scary? Fiecare poate vedea jumatatea paharului plina sau goala, asa ca n-avem solutii la aceasta intrebare. Cert este ca suntem si romani si maghiari si ne intelegem bine. Asta nu pentru ca „minoritarii” n-au pus inca inscriptii bilingve pe strazile St. John’s-ului sau n-au cerut autonomia Peninsulei Avalon, ci pentru ca sunt niste persoane extraordinare. Ei i-au lasat pe quebecuazi sa se bata cu canadienii pe probleme de nationalitate.

            Si la capitolul miscare stam bine. Mai facem din cand in cand cate un meci de volei inter-comunitar. Si conditia fizica pe care am capatat-o zicem ca se vede. Mai ales cand nu avem febra musculara la maxilare in timpul suetelor sau cand mancam pe rupte la un BBQ. Gurile rele spun ca antrenamentul l-am capatat pe cand eram in Romania, dar noi nu-i credem. Ca a venit vorba de mancare, trebuie sa spunem si ca mancam foarte sanatos. In special in iulie si august cand in sfarsit e mai cald si in Newfoundland si nu ni se mai incheaga piftia peste noapte.

            Asta suntem noi, comunitatea romana din St. John’s. Un grup heterogen, dar omogen...tot timpul plin de umor…

Pagina de Start | Despre Comunitate | Utile | Textul Saptamanii | Poze | Contact | © 2007 nlromanians